SM I - imagini pt L 2

Masina de dibitat cu disc abraziv

Masini de debitat

Taiere cu disc abraziv

Strunjire frontala cu cutit de stung

Taierea cu cleste a unei table din aluminiu

Taierea cu flacara

Nivelare prin pilire

Nivelare prin pilire (debavurare)

Slefuire mecanica la masina cu ax vertical

Lustruirea unei bare




Exemple piese metalice lustruite

SM I - Pregatirea probelor metalografice - L2

LUCRAREA NR. 2

PREGĂTIREA PROBELOR METALOGRAFICE


2.1. SCOPUL LUCRĂRII

Lucrarea urmăreşte însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor teoretice privitoare la pregătirea probelor metalografice, în acelaşi timp cu deprinderea practică a modului de lucru legat de prelevarea, pregătirea suprafeţei şi atacul metalografic al probelor. Aceste deprinderi şi cunoştinţe vor fi folosite de-a lungul întregii activităţi din laboratorul de studiul materialelor, pregătirea probelor fiind o etapă obligatorie înainte de cercetarea la microscopul metalografic.

2.2. CONSIDERAŢII TEORETICE

Examinarea structurii materialelor metalice se face în lumină reflectată. Suprafaţa cercetată va fi special pregătită pentru realizarea condiţiilor optime de observare a structurii respective.
Pregătirea probelor metalografice se desfăşoară în trei etape:

1 - prelevarea (extragerea) probelor.
2 - pregătirea suprafeţei de examinat prin:
-nivelare ;
-şlefuire ;
-lustruire.
3 - atacul metalografic.

2.2.1. Prelevarea probelor
Locul prelevării probei trebuie să fie ales astfel încât eşantionul să fie reprezentativ pentru materialul studiat. Neexistând o regulă generală pentru alegerea acestui loc, el se va stabili în funcţie de natura, forma şi mărimea piesei, de tratamentele mecanice sau termice la care a fost supus materialul. Indicaţii privind modul de prelevare a probelor metalografice sunt date în STAS 4203-74 "Luarea şi pregătirea probelor metalografice".
De la piesele care au cedat în serviciu se iau probe din zona de rupere, iar pentru comparare se vor preleva probe şi din zonele învecinate, sănătoase. Eşantioanele prelevate din piese turnate trebuie să fie luate din zonele caracteristice de cristalizare şi din zonele cu diferite segregaţii. Pentru piesele tratate superficial (termic, termochimic sau mecanic) secţiunea pregătită a probei va trebui să conţină atât stratul superficial, cât şi straturile inferioare, pentru a putea fi comparate între ele.
Modul prin care se extrage proba din piesă are o mare importanţă. Tăierea se va face cu respectarea următoarelor condiţii:
-să nu producă transformări ale structurii;
-să realizeze o suprafaţă plană;
-să asigure păstrarea cantitativă şi calitativă a constituenţilor structurali.
Se vor evita deci, procedeele mecanice care produc deformări puternice ale materialului (tăierea cu dalta sau cu foarfeca) şi procedeele de tăiere cu flacără (care, prin încălzirea puternică a materialului, duc la modificări structurale). Dacă totuşi se utilizează aceste moduri de extragere a probelor, zona afectată de schimbări va fi îndepărtată prin aşchiere (strunjire, frezare, rabotare, cu răcire abundentă). Tăierea corectă se realizează cu fierăstrăul mecanic sau prin aşchiere, răcind energic zonele tăiate (cu apă, emulsie de săpun, ulei, aer comprimat,etc.). Materialele foarte dure se taie cu discuri abrazive sau prin procedee neconvenţionale (electroeroziune). Probele din materiale fragile şi casante se pot lua prin lovire cu ciocanul.

Forma probelor poate fi cubică, prismatică, cilindrică, iar dimensiunile ei vor fi mici (fig.2.1), de 10...15mm pentru latură sau diametru.
Pentru ca la operaţiile de prelucrare ulterioară suprafaţa ce va fi obţinută să fie plană, se recomandă ca înălţimea probei să fie mai mică decât dimensiunile celelalte.

Fig.2.1. Dimensiuni recomandate pentru probele metalografice

Fig.2.2. Fixarea probelor metalografice de dimensiuni mici:
a-cu cleme; b-în rame; c,d-prin înglobare în răşini sintetice sau aliaje uşor fuzibile.

Dacă marginile probei nu se studiază, vor fi rotunjite sau teşite uşor prin polizare sau pilire, pentru a se evita deteriorarea hârtiei abrazive sau a discului de lustruit. Probele de dimensiuni mici se prind în cleme metalice, în rame, sau vor fi fixate în răşini sintetice sau aliaje uşor fuzibile (fig.2.2).

2.2.2. Pregătirea suprafeţei ce va fi examinată
Suprafaţa pregătită a probelor trebuie să fie plană, să nu prezinte urme de lovituri şi zgârieturi, sau corpuri străine introduse în timpul operaţiei de pregătire. Cele trei etape de pregătire a suprafeţei sunt:

A - NIVELAREA.

B - ŞLEFUIREA.

C - LUSTRUIREA.

A. Nivelarea se execută prin pilire sau polizare. Dacă proba a fost tăiată cu ajutorul maşinilor-unelte sau cu fierăstrăul de mână, această etapă nu mai este necesară. Se va lucra cu grijă pentru a se evita încălzirea şi deformarea suprafeţei.
B. Şlefuirea se execută cu materiale abrazive (hârtii abrazive) având fineţea granulelor abrazive din ce în ce mai mare. Şlefuirea probelor se poate executa manual sau mecanic. La şlefuirea manuală, hârtiile abrazive de diferite granulaţii, din ce în ce mai fine, vor fi aşezate pe o placă plană, iar probei i se va imprima o mişcare de translaţie şi va fi frecată de hârtie numai într-o singură direcţie, apăsarea fiind uşoară. În cazul şlefuirii mecanice, hârtiile abrazive se vor aşeza pe discuri ce se rotesc cu viteze periferice de până la 10m/s, pentru materiale dure şi până la 5m/s, pentru materiale moi.
În general şlefuirea se execută în 5-6 etape. Se începe cu hârtii de granulaţie 16 sau 12, se continuă cu cele de granulaţii mai fine, ajungându-se până la hârtii extrafine M28, M20. În timpul şlefuirii proba se ţine cu mâna, excluzându-se astfel posibilitatea încălzirii peste 60C a probei, şi se apasă uşor. Şlefuirea pe fiecare hârtie se execută numai într-o singură direcţie şi se continuă până la eliminarea rizurilor produse de şlefuirea anterioară. Când acest obiectiv e atins, hârtia abrazivă se schimbă cu una mai fină, piesa se roteşte cu 90 faţă de direcţia de şlefuire pe hârtia anterioară şi procesul continuă. La schimbarea hârtiilor abrazive proba trebuie curăţată cu atenţie (prin spălări şi uscare prin tamponare) pentru a se evita ca particule din hârtia folosită anterior să rămână pe suprafaţa ce se şlefuieşte şi să continue procesul de abraziune.
C. Lustruirea are drept scop îndepărtarea ultimelor zgârieturi, foarte fine, şi formarea unui luciu perfect al suprafeţei pregătite. Operaţia se poate executa pe maşini de şlefuit mecanice sau prin procedeul electrolitic.
Lustruirea mecanică se face pe un disc rotitor a cărui turaţie este de 1000rot/min pentru materialele dure şi 400rot/min pentru materialele moi. Suprafaţa discului se acoperă cu postav, iar acesta va fi umezit continuu, prin picurare sau pulverizare, cu un abraziv foarte fin în suspensie în apă. Ca abraziv se utilizează granule de alumină (Al2O3), oxid de crom, oxid de magneziu, praf de diamant (pentru materiale foarte dure). În cursul lustruirii proba trebuie apăsată uşor şi rotită încet sau deplasată contra sensului de rotaţie a discului, pentru a se evita smulgerea incluziunilor şi zgârierea probei. După 3...5 minute lustruirea poate fi terminată, la microscop verificându-se dacă a fost obţinută o suprafaţă perfect lucioasă şi lipsită de zgârieturi. Dacă lustruirea e terminată, proba se curăţă atent prin spălare în apă şi apoi în alcool etilic, se usucă prin tamponare cu vată, hârtie de filtru sau în curent de aer cald. Pe o probă astfel pregătită, fără a mai fi necesar un atac metalografic, se pot studia incluziunile nemetalice (oxizi, sulfuri, nitruri, grafitul din fonte), porozităţile, microfisurile.
Lustruirea electrolitică se bazează pe dizolvarea selectivă a asperităţilor prin pierderea de metal ce are loc într-un circuit electric de electroliză, în care proba este legată la anod (fig.2.3). Acest procedeu modern prezintă o serie de avantaje:
- necesită o şlefuire anterioară mai puţin pretenţioasă;
- se face în timp scurt (0,5...2minute);
- proba nu se încălzeşte;
- suprafaţa e ferită de impurităţi

Fig.2.3. Schema lustruirii electrolitice

Fig.2.4 prezintă schema instalaţiei pentru lustruirea electolitică. Eşantionul este legat ca anod într-o celulă de electroliză. Peste microridicăturile suprafeţei densitatea de curent este mare şi se produce nivelarea suprefeţei prin dizolvare anodică. În unele cazuri proba lustruită electrolitic se poate obţine gata atacată şi poate fi studiată la microscop.

2.2.3. Atacul metalografic
Structura metalografică a probei lustruite se pune în evidenţă în urma atacului cu reactivi metalografici. În funcţie de materialul probei, se utilizează o mare varietate de reactivi metalografici (vezi tabelul 2.1). Aceştia, în contact cu suprafaţa lustruită a probei, dizolvă sau colorează diferit constituenţii structurali, developând astfel structura. Atacul se poate face prin imersarea piesei în reactiv sau prin tamponare cu vată îmbibată în reactiv. În mod normal, proba se consideră atacată când şi-a pierdut luciul metalic. După punerea în evidenţă a structurii prin atac cu reactivi, probele se spală cu apă, apoi cu alcool etilic şi se uscă prin tamponare uşoară pe hârtie de filtru sau în curent de aer cald.
Eşantionul lustruit şi neatacat, sau insuficient atacat, apare la microscop sub forma unui câmp luminos. În cazul atacului insuficient (fig.2.5) stratul ecruisat ca urmare a lustruirii nu este înlăturat şi suprafaţa probei se prezintă ca un câmp integral luminos. În urma atacului uşor al unei probe cu o structură monofazică (fig.2.5.b) limitele dintre grăunţii cristalini, dispunând de o energie liberă mai mare şi de un potenţial de electrod mai negativ decât restul grăuntelui, se atacă mai puternic. Aceste adâncituri dispersează lumina şi zonele respective vor apare mai închise la culoare. Dacă atacul se prelungeşte, din cauza anizotropiei, unii grăunţi cristalini se vor ataca mai puternic (fig.2.5.c) şi vor apare în nuanţă mai închisă. În cazul în care structura e formată din mai mulţi constituenţi, aceştia vor fi atacaţi diferit de către reactivi. La microscop vor apare în culori şi nuanţe diferite.
Pentru obţinerea unor contraste puternice se vor utiliza reactivi mai diluaţi şi un timp de atac mai îndelungat. Pentru măriri mari atacul va fi slab, pentru că puterea separatoare verticală a microscopului scade cu creştera măririi, neputându-se pune în evidenţă detalii aflate în plane orizontale prea îndepărtate unul de altul. La măriri mici însă, atacul se efectuează energic.

Tabelul 2.2

Fig.2.5. Reflexia razelor de lumină şi imaginea suprafeţei unei probe monofazice
a - insuficient atacată; b - atacată uşor; c - puternic atacată.

2.3. MODUL DE LUCRU

Se vor recunoaşte principalele părţi componente ale maşinii pentru debitat probe metalografice şi fiecare student va realiza o operaţie de debitare.
Se va studia modul de prindere, cu ajutorul răşinilor sintetice, a probelor de dimensiuni mici.
Fiecare student va realiza şlefuirea unei probe. După fiecare etapă a şlefuirii, după lustruirea finală şi după atacul metalografic în referat se vor schiţa imaginile observate la microscop.
Se va efectua atacul metalografic al probelor lustruite, folosindu-se diferiţi timpi de atac şi se vor schiţa imaginile obţinute la microscop.

2.4. REZULTATE
Referatul lucrării va conţine:
-partea teoretică: principiii teoretice referitoare la prelevarea, pregătirea suprafeţei şi atacul metalografic al probei;
-partea practică: -schiţa maşinii pentru debitat probe metalografice;
-schiţa aparatului pentru şlefuirea mecanică;
-schiţe ale modului de fixare a probelor de dimensiuni mici;
-rezultatele observaţiilor făcute la microscop după fiecare etapă a şlefuirii, lustruirii şi atacului metalografic.

adresa site Revista de Inginerie Economica

Despre Revista de Management si Inginerie Inginerie Economica aflati detalii la : http://www.amier.org/ .

SM I - imagini rupturi

fisura in metal

rupere la oboseala


rupere tenace


rupere fragila

rupere fragila- detaliu

schematizarea aparitiei fisurilor la ruperea la oboseala

rupere fragila

fisuri in metal

arc rupt la oboseala

BDD proiect- etapele 1-5

1. Identificarea unei societati productive pentru care sa se realizeze studiul de caz. (scurta descriere, analiza atuurilor, punctelor slabe, a oportunitatilor si a pericolelor )

2. Precizarea nivelului actual de DD in firma.( “maturitate”, “medie” sau “începător”)

- Primul nivel, cel de “începător” se adresează în special firmelor care se confruntă pentru prima dată cu acest concept. Pentru aceştia, a fi responsabil înseamnă a-ţi îndeplini responsabilităţile prevăzute prin lege. Acestea sunt obligatorii pentru toate firmele care îşi desfăşoară activititatea economică legal.
- Cel de-al doilea stadiu se referă la firmele care au o politică în care DD se regaseşte risipit între alte măsuri, fără a fi parte distinctă în strategie.
- Nivelul superior al ierarhiei de incorporare DD este pentru companiile conştiente de beneficiile unei strategii distincte de DD, care aplică aceste principii benevol, si care au o strategie bine definita.

După determinarea stadiului în care se regăseşte firma, este necesar sa se identifice o listă a motivelor pentru care SC X se află pe nivelul precizat .

3. IDENTIFICAREA STAKEHOLDERILOR

Stakeholderii sunt acei oameni sau grupuri de oameni care sunt afectaţi de activităţile organizaţiei într-o oarecare măsură. Acestea includ: proprietari, împuterniciţi, angajaţi, sindicate, clienţi, membrii, parteneri, furnizori, competenţi, guvern, electorat, organizaţii non-guvernamentale, comunităţi. Termenul „stakeholderi”(în engleză) sau „les parties prenantes” (în franceză) sugerez a fi tradus în română prin „părţile implicate şi influenţate”, expresie care, este mai explicită şi mai adecvată decât dacă s-ar traduce sub forma de „părţile participante”.
Astfel stakeholderii, în accepţiunea de mai sus, includ următoarele grupuri de actori: patronii, administratorii, personalul angajat, sindicatele, clienţii, membrii, partenerii de afaceri, furnizorii (părţi implicate) precum şi opinia publică, concurenţii, guvernul, electoratul, ONG-urile, grupurile de presiune şi influenţă, comunităţile naţionale şi internaţionale (părţi influenţate = părţi, mai apropiate sau mai îndepărtate care sunt supuse efectelor unei activităţi economice).

Urmatorul pas din cadrul strategiei de implementare a DD trebuie să identifice stakeholderii intreprinderii. În primul rând este obligatoriu a identifica stakeholderii întreprinderii în cauză. Pentru acesta am construit un tabel de ajutor care odată complectat prezintă o imagine de ansamblu asupra acestor stakeholderi. Aşadar, pentru complectarea tabelului trebuie să răspundem la următoarele întrebări:

1- Cine sunt stakeholderii noştri?
Cu ajutorul managerilor corespunzători (respinsabili de clienţi, de vânzări, etc.) se va realiza o listă cu toţi stakeholderii folosind tabelul ca ajutor.
2- Identificarea naturii fiecărui stakeholder:
· Stakeholderi de bază - esenţiali pentru supravieţuirea organizaţiei;
· Stakeholderi de strategie - esenţiali pentru organizaţie, pentru ameninţările şi oportunităţile întâlnite;
· Stakeholderi secundari;
3- Verificarea tabelului de către un manger de top;



Realizati o lista cu fiecare tip de stakeholderi si incercati o ierahizare a lor.

4. Identificarea aşteptărilor stakeholderilor

Fiecare stakeholder* trebuie să dea o notă de la 1 la 5 aşteptărilor lui după importanţă.
Fiecare stakeholder* trebuie să noteze nivelul performanţei organizaţiei în cauză de la -3 la +3.
Dacă se doreşte aflarea performanţei adversarilor, se poate cere notarea organizaţiei adverse de către stakeholderi*, tot de la -3 la +3.

* in cazul proiectului de fata, notele se vor da de catre fiecare student, privind din prisma stakeholderului respectiv.

Realizarea Diagramei de Importanţă pentru analizarea aşteptărilor stakeholderilor se realizează prin trasarea unei diagrame care are pe ordonată performanţele organizaţiei în ceea ce priveşte aşteptările stakeholderilor identificată în tabelul de mai sus, iar pe abscisă importanţa aşteptărilor acestora.

BDD - Etape implementare DD

Pe scurt despre cei 5 paşi importanţi în implementarea DD :


Pentru a putea încorpora şi evalua sistematic DD, am determinat următorii paşi:

1. Conştientizare - înainte de începerea oricărei acţiuni trebuie să se realizeze o anume conştientizare, care trebuie să domine organizaţia şi echipa managerială.

2. Identificarea stakeholderilor - identificarea tuturor stakeholderilor potriviţi este un început important în fiecare organizaţie care vrea să devină responsabilă social.


3. Identificarea nevoilor, respectiv aşteptărilor stakeholderilor - înţelegerea nevoilor stakeholderilor şi a riscurilor este esenţială pentru implementarea DD în cadrul oricărei organizaţii.

4. Analiza cadrului DD - estimarea DD este o revizuire sistematică a unei organizaţii asupra activităţilor şi rezultatelor acesteia. Scopul acestei analize este înţelegerea nivelului existent de implementare al DD în organizaţie.
5. Îmbunătăţirea activităţilor organizaţiei - organizaţia trebuie să identifice îmbunătăţirile pe baza estimării din etapa de mai sus. Acestea ajută la implementarea DD.

6. Revizuirea şi raportarea performanţei implementării DD - raportul DD reprezintă informaţiile privind funcţionarea organizaţiei, pentru stakeholderi, şi ajută de asemenea în stabilirea unei imagini de prestigiu a organizaţiei.

BDD - completari seminar - teorie

Strategia DD aprobată în 2001 de Comisia Europeana de mediu include o serie de principii şi acţiuni în direcţia integrării durabilităţii în politicile europene:
- concilierea între condiţiile creşterii economice şi exigenţele sociale şi de mediu, prin: disocierea creşterii de utilizarea resurselor, crearea pieţelor competitive pentru bunuri şi servicii ecologice, optimizarea între instrumentele de intervenţie bazate pe reglementare şi cele pe piaţă; creşterea eficienţei şi echităţii în aplicarea sistemelor de intervenţie; consolidarea componentei ecologice a politicii fiscale în condiţiile menţinerii unui echilibru între eficacitate şi echitate; dezvoltarea unui sistem eficient de informare;
- integrarea graduală a considerentelor sociale şi de mediu în deciziile şi comportamentele de producţie şi de consum. Exigenţele dezvoltării durabile nu pot pune în pericol competitivitatea economiilor europene. Internaţionalizarea costurilor externe trebuie să se producă gradual şi în baza principiului egalităţii de tratament, pentru a nu produce distorsiuni în mecanismele pieţei şi pentru a permite adaptarea strategiilor de întreprindere la noile constrângeri;
- asigurarea coerenţei ansamblului politicilor economice prin definirea strategiilor şi coordonarea acţiunilor la nivel comunitar. Toate politicile trebuie să-şi stabilească drept prioritate dezvoltarea durabilă. Complexitatea structurilor comunitare de decizie şi numărul mare de politici comunitare cu implicaţii concomitent economice, politice şi de mediu obligă însă la o abordare intersectorială globală, în aşa fel încât să se asigure maxim de eficienţă în introducerea principiului durabilităţii iar progresele într-un domeniu să nu altereze durbilitatea într-un alt domeniu. În acest scop, Uniunea şi-a fixat următoarele coordonate ale politicilor sectoriale: lupta împotriva sărăciei şi a excluderii sociale; încetinirea tendinţei de îmbătrânire a populaţiei; limitarea schimbării climatice şi utilizarea unor energii şi tehnologii mai curate; limitarea riscurilor pentru sănătatea publică; gestionarea resurselor de o manieră mai responsabilă; ameliorarea sistemelor de transport şi de amenajare a teritoriului;
- dezvoltarea unor structuri de cooperare la nivel internaţional care să faciliteze şi să promoveze ajutorul pentru dezvoltare în favoarea ţărilor sărace ale lumii, să asigure cadrul pentru aplicarea eficientă a principiul durabilităţii şi pentru un mediu loial în competiţia internaţională;
- aplicarea principiului eficacităţii asupra procedurilor de integrare a dimensiunii mediu în politicile economice şi sociale. Principiul cere ca efectele benefice ale aplicării durabilităţii să fie mai importante decât costurile antrenate;
- instituirea unui sistem de indicatori de evaluare a utilizării şi eficacităţii instrumentelor de integrare a politicilor economice, sociale şi de mediu, din perspective dezvoltării durabile. Sistemul va servi în evaluarea costurilor şi beneficiilor economice, sociale şi ecologice ale unei acţiuni, atât în interiorul, cât şi în exteriorul Comunităţii.
- instituirea unui sistem de supraveghere multilaterală a reformelor structurale în domeniul dezvoltării durabile la nivelul tuturor instituţiilor europene şi prin antrenarea unor largi dezbateri la nivelul opiniei publice. Principiul dezvoltării durabile are, în consecinţă, un rol esenţial în adoptarea şi aplicarea politicilor de integrare în UE.

Dezvoltarea durabilă este rezultatul unei bunăvoinţe şi responsabilitate cetăţenească bazată pe luarea în seamă, în mod global şi echilibrat, a performanţei economice, aspectelor sociale şi a protecţiei mediului cu scopul:
- de-a favoriza o partajare echitabilă;
- prezervării viitorului şi intereselor generaţiilor viitoare

O dezvoltare durabilă presupune îndeplinirea unui anumit număr de condiţii:

- datoria de a învăţa să trăim ţinând cont de limitele materiilor prime şi de reciclarea deşeurilor deoarece degradarea actuală a mediului chiar dacă nu ameninţă încă propria noastră existenţă, ea poate atenta la calitatea şi cadrul vieţi actuale şi cu siguranţă viitoare.

- responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare,

- necesitatea de rezervare a diversităţii biologice şi calitatea mediului înconjurător.

Societatea modernă are mari dificultăţi în respectarea uneia sau alteia dintre aceste condiţii, iar respectarea lor simultană este de fapt şi mai problematică.
Dezvoltarea durabilă are trei obiective principale : integritatea ecologică, echitate între naţiuni, indivizi şi generaţii, şi eficacitatea economică a căror conţinut este explicitat în cele ce urmează.
1) Menţinerea integrităţi mediului, în ansamblul acţiunilor realizate de către comunităţile umane, preocuparea de menţinere a vitalităţi şi diversităţi oamenilor, a speciilor şi a întregului ecosistem natural terestru şi acvatic, prin măsuri de protecţie a calităţi mediului, prin restaurare, amenajare şi menţinere a habitatelor speciilor, şi printr-o gestiune a utilizării populaţiilor animale şi vegetale exploatate.
2) Ameliorarea echităţii sociale, cu alte cuvinte - satisfacerea nevoilor de bază a comunităţilor umane prezente şi viitoare şi ameliorarea calităţi vieţii prin dreptul tuturor la muncă, la educaţie, la îngrijire medicală, la servicii sociale, la o locuinţă de calitate, prin respectarea drepturilor şi libertăţi persoanelor, prin participare la deferite procese de luare a deciziilor care pot afecta grupuri diverse ale societăţii.
3) Ameliorarea eficacităţi economice, favorizarea unei gestiuni optime a resurselor umane, naturale şi financiare, pentru a permite satisfacerea nevoilor comunităţilor umane, prin intermediul responsabilităţii întreprinderilor şi a consumatorilor în general, faţă de bunurile şi serviciile pe care le produc şi utilizează, şi prin adoptarea politicilor guvernamentale potrivite (principii de poluare, internaţionalizarea costurilor de mediu şi sociale, eco-fiscalitate,etc.)

BDD - bibliografie, siteografie

Dezvoltarea Durabilă (DD)- „un mod de dezvoltare, care răspunde nevoilor prezentului, fără a compromite însă capacitatea generaţiilor următoare de a şi le satiface pe ale lor”.


Condiţii pentru o Dezvoltare Durabilă :

• datoria de a învăţa să trăim ţinând cont de limitele materiilor prime şi de reciclarea deşeurilor;


• responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare;


• necesitatea de rezervare a diversităţii biologice şi calitatea mediului înconjurător;
  

Dezvoltare = sursa de creştere de activitate şi de profituri pentru întreprinderi;
Durabilă = asigurarea perenităţii activităţilor economice.

Bibliografie:

Balea L.,Viitorul intreprinderii , intreprinderea viitorului , Bucuresti , Ed. Eficient , 1995
Berca M., 2000 - Ecologie generală şi protecţia mediului. Editura Ceres: 435 p
Certo A.,Mnanagementul modern : Diversitatea , calitatea etica si mediul global , Bucuresti Ed. Teora 2002
Cezar Barzea, Politicile si institutiile Uniunii Europene, Editura Corint, Bucuresti, 2001
Cogălniceanu D., 1999 - Managementul Capitalului Natural, Ed. Ars. Docendi, Bucureşti,
Darie Nicolae , Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Legislatie. Politici comune. Dezvoltare, Editura Matrix Rom, Bucuresti, 2001
Dascalu A.,Managementul productiei Brasov , Ed. Transilvania 2000
Gerbier, J.,Organizare. Conducere. Memorator. Editura Politică, Bucureşti, 1971
Gheorghe Iancu, Drepturile fundamentale ale cetateanului în contextul protectiei mediului înconjurator, Editura Star-Tipp, Slobozia, 1998
Ernest Lupan, Dictionar de protectia mediului, Editura lumina Lex, Bucuresti, 1997
Fundatia Drucker, Organizatia viitorului . Ed. Teora 2000
Maynard, H.B.,Manual de Inginerie Industrială, vol. I-IV, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976
Marian, L., Etica si responsabilitatea manageriala Tg-Mures Ed. Efi-Rom 2001
Marian, L., Management general şi industrial, Curs litografiat, Editura Universităţii „Petru Maior” Tg. Mureş, 1994.
Manoliu Mihai, Ionescu Cristina. Dezvoltarea durabila si protectia mediului, H.G.A., Bucuresti, 1998.
Marinescu Daniela, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2003
Pohoaţă I., Doctrine economice universale, Fundaţia Academică ”Gh. Zane”, 1993;
Proctor T., Elemente e creativitate manageriala ,Ed. Teora 2000
Philip Kotler, Nancz Lee, Corporate Social Responsibility, 2005, USA
Parausanu, Victor Ileana Poronar, Economia mediului, Editura Sylvi, Bucuresti, 1997
Pârvu C. 1999 – Ecologie Generală, Ed. Tehnică, Bucureşti,
Rojanschi Vladimir, Florina Bran, Gheorghita Diaconu, Protectia si ingineria mediului, Editura Economica, Bucuresti,
Russian Managers Association, „CSR in USA, Europe, UK and Russia”, The EFQM Framework for Corporate Social Responsability, 2004;
Tanislav Eliodor, Nicolae Turdean, Protectia juridica a mediului, Editura Semne, Bucuresti, 2002 Vadineanu A. s.a. Dezvoltarea durabila, vol.I, „Teorie si practica”, Bucuresti, 1999

Internet-publicatii online:

http://www.aboveclouds.org/
http://www.greenleaf-publishing.com/catalogue/walk.htm#description
http://www.quality-foundation.co.uk/
http://www.csr-romania.ro/
http://www.responsabilitatesociala.ro/
http://www.csr.ro/
http://www.csreurope.org/
www.csr06.ro/romanian/resurces.php
http://www.ethicsworld.com/
http://www.csrwire.com/
http://www.wbcsd.org/
http://www.ifc.org/
http://www.business-humanrights.org/
http://ec.europa.eu/enterprise/csr/index_en.htm
http://www.csr-performance.com/
http://www.udd.org/
http://www.orse.org/

SM I - obiective, lista lucrari, bibliografie

Obiectivele disciplinei:

Cunoaşterea compoziţiei, structurii şi a proprietăţilor materialelor metalice, tratamentul termic şi utilizarea raţională a acestora. Tematica este impartita pe urmatoarele capitole: proprietatile si incercarile metalelor si aliajelor, structura cristalina a metalelor, teoria aliajelor, aliaje Fe-C, materiale metalice si tratamentul termic al acestora. Cunoştinţele referitoare la materialele metalice au rolul de a întregi profilul profesional al viitorilor tehnicieni. In acest sens, SM I apare ca o disciplină de cultură tehnică generală, necesară în pregătirea viitorilor specialişti, la fel de importantă ca şi disciplinele de specialitatea pe care le completează şi le uşurează asimilarea.

PLANUL TEMATIC AL LUCRARILOR DE LABORATOR pentru semestul I


1 Protecţia muncii şi modul de desfăşurare a lucrărilor de laborator
2 Cercetarea macroscopică.
3 Pregătirea probelor metalografice
4 Cercetarea microscopică. Microscopul metalografic
5 Microscopul electronic
6 Construirea diagramelor binare de echilibru
7 Studiul diagramelor de echilibru binare si a diagramei fier-carbon
8 Structura oţelurilor carbon
9 Structura fontelor
10 Structura oţelurilor aliate.
11 Structuri de călire şi revenire la oţeluri şi fonte.
12 Structuri de tratament termochimic.
13 Simbolizarea aliajelor feroase şi neferoase
14 Recuperări

Bibliografie :

1. Colan, H., - Studiul metalelor.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
2. Gâdea, S.; ş.a., - Metalografie.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
3. Gâdea, S.; - Metalurgie fizică şi studiul metalelor.
Petrescu, M ., Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
4. Geru, N., - Teoria structurală a proprietăţilor metalelor.
Editura Didactică şi Pedagigică, Bucureşti, 1980.
5. Geru, N., - Metalurgia fizică.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
6.Moisoiu, A.; Socaciu, T., - Culegere selectivă de extrase din standarde de
materiale feroase. Institutul de Învăţământ
Superior Tg.Mureş, 1982.
7.Socaciu, T., Moisoiu, A.; - Culegere selectivă de extrase din standarde de
materiale neferoase. Institutul de Subingineri
Tg.-Mureş, 1986.
8. Socaciu, T.Moisoiu, A.; Strnad, G.; -Studiul materialelor. Îndrumar pentru
lucrări practice. Universitatea Petru Maior, Tg.-Mureş, 1996.
9. Socaciu, T., Moisoiu, A.; Strnad, G.; - Studiul materialelor. Curs.
Universitatea Petru Maior, Tg.Mureş, 1999.
10. Şaban, R., - Studiul şi ingineria materialelor. Editura Didactică Pedagogică, Bucureşti, 1995.

Marketing - Linkuri utile

http://www.revistademarketing.ro/
http://www.marketingclub.ro/
http://www.markmedia.ro/
http://www.revistabiz.ro/
http://www.bizcity.ro/
http://www.imagoo.ro/
http://www.campaign.ro/
http://www.admaker.ro/
http://www.adplayers.ro/
http://www.rospotline.com/
http://www.magazinulprogresiv.ro/
http://www.universign.ro/
http://www.themarketer.ro/
http://www.targetonline.ro/
http://www.lovemarks.ro/
http://www.searchmarketingstandard.com/
http://www.websitemagazine.com/
http://www.targetmarketingmag.com/
http://www.entrepreneur.com/

http://www.winmark.ro/
http://www.b2bm.biz/