luni, 13 octombrie 2008

BDD proiect- etapele 1-5

1. Identificarea unei societati productive pentru care sa se realizeze studiul de caz. (scurta descriere, analiza atuurilor, punctelor slabe, a oportunitatilor si a pericolelor )

2. Precizarea nivelului actual de DD in firma.( “maturitate”, “medie” sau “începător”)

- Primul nivel, cel de “începător” se adresează în special firmelor care se confruntă pentru prima dată cu acest concept. Pentru aceştia, a fi responsabil înseamnă a-ţi îndeplini responsabilităţile prevăzute prin lege. Acestea sunt obligatorii pentru toate firmele care îşi desfăşoară activititatea economică legal.
- Cel de-al doilea stadiu se referă la firmele care au o politică în care DD se regaseşte risipit între alte măsuri, fără a fi parte distinctă în strategie.
- Nivelul superior al ierarhiei de incorporare DD este pentru companiile conştiente de beneficiile unei strategii distincte de DD, care aplică aceste principii benevol, si care au o strategie bine definita.

După determinarea stadiului în care se regăseşte firma, este necesar sa se identifice o listă a motivelor pentru care SC X se află pe nivelul precizat .

3. IDENTIFICAREA STAKEHOLDERILOR

Stakeholderii sunt acei oameni sau grupuri de oameni care sunt afectaţi de activităţile organizaţiei într-o oarecare măsură. Acestea includ: proprietari, împuterniciţi, angajaţi, sindicate, clienţi, membrii, parteneri, furnizori, competenţi, guvern, electorat, organizaţii non-guvernamentale, comunităţi. Termenul „stakeholderi”(în engleză) sau „les parties prenantes” (în franceză) sugerez a fi tradus în română prin „părţile implicate şi influenţate”, expresie care, este mai explicită şi mai adecvată decât dacă s-ar traduce sub forma de „părţile participante”.
Astfel stakeholderii, în accepţiunea de mai sus, includ următoarele grupuri de actori: patronii, administratorii, personalul angajat, sindicatele, clienţii, membrii, partenerii de afaceri, furnizorii (părţi implicate) precum şi opinia publică, concurenţii, guvernul, electoratul, ONG-urile, grupurile de presiune şi influenţă, comunităţile naţionale şi internaţionale (părţi influenţate = părţi, mai apropiate sau mai îndepărtate care sunt supuse efectelor unei activităţi economice).
Urmatorul pas din cadrul strategiei de implementare a DD trebuie să identifice stakeholderii intreprinderii. În primul rând este obligatoriu a identifica stakeholderii întreprinderii în cauză. Pentru acesta am construit un tabel de ajutor care odată complectat prezintă o imagine de ansamblu asupra acestor stakeholderi. Aşadar, pentru complectarea tabelului trebuie să răspundem la următoarele întrebări:

1- Cine sunt stakeholderii noştri?
Cu ajutorul managerilor corespunzători (respinsabili de clienţi, de vânzări, etc.) se va realiza o listă cu toţi stakeholderii folosind tabelul ca ajutor.
2- Identificarea naturii fiecărui stakeholder:
· Stakeholderi de bază - esenţiali pentru supravieţuirea organizaţiei;
· Stakeholderi de strategie - esenţiali pentru organizaţie, pentru ameninţările şi oportunităţile întâlnite;
· Stakeholderi secundari;
3- Verificarea tabelului de către un manger de top;



Realizati o lista cu fiecare tip de stakeholderi si incercati o ierahizare a lor.



4. Identificarea aşteptărilor stakeholderilor

Fiecare stakeholder* trebuie să dea o notă de la 1 la 5 aşteptărilor lui după importanţă.
Fiecare stakeholder* trebuie să noteze nivelul performanţei organizaţiei în cauză de la -3 la +3.
Dacă se doreşte aflarea performanţei adversarilor, se poate cere notarea organizaţiei adverse de către stakeholderi*, tot de la -3 la +3.



* in cazul proiectului de fata, notele se vor da de catre fiecare student, privind din prisma stakeholderului respectiv.


Realizarea Diagramei de Importanţă pentru analizarea aşteptărilor stakeholderilor se realizează prin trasarea unei diagrame care are pe ordonată performanţele organizaţiei în ceea ce priveşte aşteptările stakeholderilor identificată în tabelul de mai sus, iar pe abscisă importanţa aşteptărilor acestora.


BDD - Etape implementare DD

Pe scurt despre cei 5 paşi importanţi în implementarea DD :


Pentru a putea încorpora şi evalua sistematic DD, am determinat următorii paşi:

1. Conştientizare - înainte de începerea oricărei acţiuni trebuie să se realizeze o anume conştientizare, care trebuie să domine organizaţia şi echipa managerială.

2. Identificarea stakeholderilor - identificarea tuturor stakeholderilor potriviţi este un început important în fiecare organizaţie care vrea să devină responsabilă social.


3. Identificarea nevoilor, respectiv aşteptărilor stakeholderilor - înţelegerea nevoilor stakeholderilor şi a riscurilor este esenţială pentru implementarea DD în cadrul oricărei organizaţii.

4. Analiza cadrului DD - estimarea DD este o revizuire sistematică a unei organizaţii asupra activităţilor şi rezultatelor acesteia. Scopul acestei analize este înţelegerea nivelului existent de implementare al DD în organizaţie.
5. Îmbunătăţirea activităţilor organizaţiei - organizaţia trebuie să identifice îmbunătăţirile pe baza estimării din etapa de mai sus. Acestea ajută la implementarea DD.

6. Revizuirea şi raportarea performanţei implementării DD - raportul DD reprezintă informaţiile privind funcţionarea organizaţiei, pentru stakeholderi, şi ajută de asemenea în stabilirea unei imagini de prestigiu a organizaţiei.

BDD - completari seminar - teorie

Strategia DD aprobată în 2001 de Comisia Europeana de mediu include o serie de principii şi acţiuni în direcţia integrării durabilităţii în politicile europene:
- concilierea între condiţiile creşterii economice şi exigenţele sociale şi de mediu, prin: disocierea creşterii de utilizarea resurselor, crearea pieţelor competitive pentru bunuri şi servicii ecologice, optimizarea între instrumentele de intervenţie bazate pe reglementare şi cele pe piaţă; creşterea eficienţei şi echităţii în aplicarea sistemelor de intervenţie; consolidarea componentei ecologice a politicii fiscale în condiţiile menţinerii unui echilibru între eficacitate şi echitate; dezvoltarea unui sistem eficient de informare;
- integrarea graduală a considerentelor sociale şi de mediu în deciziile şi comportamentele de producţie şi de consum. Exigenţele dezvoltării durabile nu pot pune în pericol competitivitatea economiilor europene. Internaţionalizarea costurilor externe trebuie să se producă gradual şi în baza principiului egalităţii de tratament, pentru a nu produce distorsiuni în mecanismele pieţei şi pentru a permite adaptarea strategiilor de întreprindere la noile constrângeri;
- asigurarea coerenţei ansamblului politicilor economice prin definirea strategiilor şi coordonarea acţiunilor la nivel comunitar. Toate politicile trebuie să-şi stabilească drept prioritate dezvoltarea durabilă. Complexitatea structurilor comunitare de decizie şi numărul mare de politici comunitare cu implicaţii concomitent economice, politice şi de mediu obligă însă la o abordare intersectorială globală, în aşa fel încât să se asigure maxim de eficienţă în introducerea principiului durabilităţii iar progresele într-un domeniu să nu altereze durbilitatea într-un alt domeniu. În acest scop, Uniunea şi-a fixat următoarele coordonate ale politicilor sectoriale: lupta împotriva sărăciei şi a excluderii sociale; încetinirea tendinţei de îmbătrânire a populaţiei; limitarea schimbării climatice şi utilizarea unor energii şi tehnologii mai curate; limitarea riscurilor pentru sănătatea publică; gestionarea resurselor de o manieră mai responsabilă; ameliorarea sistemelor de transport şi de amenajare a teritoriului;
- dezvoltarea unor structuri de cooperare la nivel internaţional care să faciliteze şi să promoveze ajutorul pentru dezvoltare în favoarea ţărilor sărace ale lumii, să asigure cadrul pentru aplicarea eficientă a principiul durabilităţii şi pentru un mediu loial în competiţia internaţională;
- aplicarea principiului eficacităţii asupra procedurilor de integrare a dimensiunii mediu în politicile economice şi sociale. Principiul cere ca efectele benefice ale aplicării durabilităţii să fie mai importante decât costurile antrenate;
- instituirea unui sistem de indicatori de evaluare a utilizării şi eficacităţii instrumentelor de integrare a politicilor economice, sociale şi de mediu, din perspective dezvoltării durabile. Sistemul va servi în evaluarea costurilor şi beneficiilor economice, sociale şi ecologice ale unei acţiuni, atât în interiorul, cât şi în exteriorul Comunităţii.
- instituirea unui sistem de supraveghere multilaterală a reformelor structurale în domeniul dezvoltării durabile la nivelul tuturor instituţiilor europene şi prin antrenarea unor largi dezbateri la nivelul opiniei publice. Principiul dezvoltării durabile are, în consecinţă, un rol esenţial în adoptarea şi aplicarea politicilor de integrare în UE.


Dezvoltarea durabilă este rezultatul unei bunăvoinţe şi responsabilitate cetăţenească bazată pe luarea în seamă, în mod global şi echilibrat, a performanţei economice, aspectelor sociale şi a protecţiei mediului cu scopul:
- de-a favoriza o partajare echitabilă;
- prezervării viitorului şi intereselor generaţiilor viitoare

O dezvoltare durabilă presupune îndeplinirea unui anumit număr de condiţii:


- datoria de a învăţa să trăim ţinând cont de limitele materiilor prime şi de reciclarea deşeurilor deoarece degradarea actuală a mediului chiar dacă nu ameninţă încă propria noastră existenţă, ea poate atenta la calitatea şi cadrul vieţi actuale şi cu siguranţă viitoare.






- responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare,






- necesitatea de rezervare a diversităţii biologice şi calitatea mediului înconjurător.




Societatea modernă are mari dificultăţi în respectarea uneia sau alteia dintre aceste condiţii, iar respectarea lor simultană este de fapt şi mai problematică.
Dezvoltarea durabilă are trei obiective principale : integritatea ecologică, echitate între naţiuni, indivizi şi generaţii, şi eficacitatea economică a căror conţinut este explicitat în cele ce urmează.
1) Menţinerea integrităţi mediului, în ansamblul acţiunilor realizate de către comunităţile umane, preocuparea de menţinere a vitalităţi şi diversităţi oamenilor, a speciilor şi a întregului ecosistem natural terestru şi acvatic, prin măsuri de protecţie a calităţi mediului, prin restaurare, amenajare şi menţinere a habitatelor speciilor, şi printr-o gestiune a utilizării populaţiilor animale şi vegetale exploatate.
2) Ameliorarea echităţii sociale, cu alte cuvinte - satisfacerea nevoilor de bază a comunităţilor umane prezente şi viitoare şi ameliorarea calităţi vieţii prin dreptul tuturor la muncă, la educaţie, la îngrijire medicală, la servicii sociale, la o locuinţă de calitate, prin respectarea drepturilor şi libertăţi persoanelor, prin participare la deferite procese de luare a deciziilor care pot afecta grupuri diverse ale societăţii.
3) Ameliorarea eficacităţi economice, favorizarea unei gestiuni optime a resurselor umane, naturale şi financiare, pentru a permite satisfacerea nevoilor comunităţilor umane, prin intermediul responsabilităţii întreprinderilor şi a consumatorilor în general, faţă de bunurile şi serviciile pe care le produc şi utilizează, şi prin adoptarea politicilor guvernamentale potrivite (principii de poluare, internaţionalizarea costurilor de mediu şi sociale, eco-fiscalitate,etc.)

miercuri, 8 octombrie 2008

BDD - bibliografie, siteografie


Dezvoltarea Durabilă (DD)- „un mod de dezvoltare, care răspunde nevoilor prezentului, fără a compromite însă capacitatea generaţiilor următoare de a şi le satiface pe ale lor”.


Condiţii pentru o Dezvoltare Durabilă :


  • datoria de a învăţa să trăim ţinând cont de limitele materiilor prime şi de reciclarea deşeurilor;

  • responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare;

  • necesitatea de rezervare a diversităţii biologice şi calitatea mediului înconjurător;

Dezvoltare = sursa de creştere de activitate şi de profituri pentru întreprinderi;
Durabilă = asigurarea perenităţii activităţilor economice.


Bibliografie:


Balea L.,Viitorul intreprinderii , intreprinderea viitorului , Bucuresti , Ed. Eficient , 1995
Berca M., 2000 - Ecologie generală şi protecţia mediului. Editura Ceres: 435 p
Certo A.,Mnanagementul modern : Diversitatea , calitatea etica si mediul global , Bucuresti Ed. Teora 2002
Cezar Barzea, Politicile si institutiile Uniunii Europene, Editura Corint, Bucuresti, 2001
Cogălniceanu D., 1999 - Managementul Capitalului Natural, Ed. Ars. Docendi, Bucureşti,
Darie Nicolae , Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Legislatie. Politici comune. Dezvoltare, Editura Matrix Rom, Bucuresti, 2001
Dascalu A.,Managementul productiei Brasov , Ed. Transilvania 2000
Gerbier, J.,Organizare. Conducere. Memorator. Editura Politică, Bucureşti, 1971
Gheorghe Iancu, Drepturile fundamentale ale cetateanului în contextul protectiei mediului înconjurator, Editura Star-Tipp, Slobozia, 1998
Ernest Lupan, Dictionar de protectia mediului, Editura lumina Lex, Bucuresti, 1997
Fundatia Drucker, Organizatia viitorului . Ed. Teora 2000
Maynard, H.B.,Manual de Inginerie Industrială, vol. I-IV, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976
Marian, L., Etica si responsabilitatea manageriala Tg-Mures Ed. Efi-Rom 2001
Marian, L., Management general şi industrial, Curs litografiat, Editura Universităţii „Petru Maior” Tg. Mureş, 1994.
Manoliu Mihai, Ionescu Cristina. Dezvoltarea durabila si protectia mediului, H.G.A., Bucuresti, 1998.
Marinescu Daniela, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2003
Pohoaţă I., Doctrine economice universale, Fundaţia Academică ”Gh. Zane”, 1993;
Proctor T., Elemente e creativitate manageriala ,Ed. Teora 2000
Philip Kotler, Nancz Lee, Corporate Social Responsibility, 2005, USA
Parausanu, Victor Ileana Poronar, Economia mediului, Editura Sylvi, Bucuresti, 1997
Pârvu C. 1999 – Ecologie Generală, Ed. Tehnică, Bucureşti,
Rojanschi Vladimir, Florina Bran, Gheorghita Diaconu, Protectia si ingineria mediului, Editura Economica, Bucuresti,
Russian Managers Association, „CSR in USA, Europe, UK and Russia”, The EFQM Framework for Corporate Social Responsability, 2004;
Tanislav Eliodor, Nicolae Turdean, Protectia juridica a mediului, Editura Semne, Bucuresti, 2002 Vadineanu A. s.a. Dezvoltarea durabila, vol.I, „Teorie si practica”, Bucuresti, 1999

Internet-publicatii online:

http://www.aboveclouds.org/
http://www.greenleaf-publishing.com/catalogue/walk.htm#description
http://www.quality-foundation.co.uk/
http://www.csr-romania.ro/
http://www.responsabilitatesociala.ro/
http://www.csr.ro/
http://www.csreurope.org/
www.csr06.ro/romanian/resurces.php
http://www.ethicsworld.com/
http://www.csrwire.com/
http://www.wbcsd.org/
http://www.ifc.org/
http://www.business-humanrights.org/
http://ec.europa.eu/enterprise/csr/index_en.htm
http://www.csr-performance.com/
http://www.udd.org/
http://www.orse.org/

marți, 7 octombrie 2008

SM I - obiective, lista lucrari, bibliografie



Obiectivele disciplinei:



Cunoaşterea compoziţiei, structurii şi a proprietăţilor materialelor metalice, tratamentul termic şi utilizarea raţională a acestora. Tematica este impartita pe urmatoarele capitole: proprietatile si incercarile metalelor si aliajelor, structura cristalina a metalelor, teoria aliajelor, aliaje Fe-C, materiale metalice si tratamentul termic al acestora. Cunoştinţele referitoare la materialele metalice au rolul de a întregi profilul profesional al viitorilor tehnicieni. In acest sens, SM I apare ca o disciplină de cultură tehnică generală, necesară în pregătirea viitorilor specialişti, la fel de importantă ca şi disciplinele de specialitatea pe care le completează şi le uşurează asimilarea.



PLANUL TEMATIC AL LUCRARILOR DE LABORATOR pentru semestul I


1 Protecţia muncii şi modul de desfăşurare a lucrărilor de laborator
2 Cercetarea macroscopică.
3 Pregătirea probelor metalografice
4 Cercetarea microscopică. Microscopul metalografic
5 Microscopul electronic
6 Construirea diagramelor binare de echilibru
7 Studiul diagramelor de echilibru binare si a diagramei fier-carbon
8 Structura oţelurilor carbon
9 Structura fontelor
10 Structura oţelurilor aliate.
11 Structuri de călire şi revenire la oţeluri şi fonte.
12 Structuri de tratament termochimic.
13 Simbolizarea aliajelor feroase şi neferoase
14 Recuperări

Bibliografie :

1. Colan, H., - Studiul metalelor.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.
2. Gâdea, S.; ş.a., - Metalografie.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
3. Gâdea, S.; - Metalurgie fizică şi studiul metalelor.
Petrescu, M ., Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
4. Geru, N., - Teoria structurală a proprietăţilor metalelor.
Editura Didactică şi Pedagigică, Bucureşti, 1980.
5. Geru, N., - Metalurgia fizică.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
6.Moisoiu, A.; Socaciu, T., - Culegere selectivă de extrase din standarde de
materiale feroase. Institutul de Învăţământ
Superior Tg.Mureş, 1982.
7.Socaciu, T., Moisoiu, A.; - Culegere selectivă de extrase din standarde de
materiale neferoase. Institutul de Subingineri
Tg.-Mureş, 1986.
8. Socaciu, T.Moisoiu, A.; Strnad, G.; -Studiul materialelor. Îndrumar pentru
lucrări practice. Universitatea Petru Maior, Tg.-Mureş, 1996.
9. Socaciu, T., Moisoiu, A.; Strnad, G.; - Studiul materialelor. Curs.
Universitatea Petru Maior, Tg.Mureş, 1999
.
10. Şaban, R., - Studiul şi ingineria materialelor. Editura Didactică Pedagogică, Bucureşti, 1995.

Marketing - Linkuri utile



Marketing - Bibliografie

Anghel, L. ş.a. - Marketing-probleme, cazuri, teste, Ed. Expert, Bucureşti,1994
Anghel, L. – Marketing, Editura ASE, Bucureşti, 2000
Ansoff, H. I. – CORPORATE STRATEGY, McGraw Hill Book Co., New York,1965
Assael, H. – Marketing. Principles & Strategy, The Dryden Press, Chicago, 1990
Balaure, V. (coordonator)- ,,Marketing”, Ed. Uranus, ed. a II-a, Bucuresti, 2002
Dumitru, I. – MARKETIG STRATEGIC, O ABORDARE ÎN PERSPECTIVA GLOBALIZĂRII, Editura Uranus, Bucureşti, 2004
Hart, N. - Marketing industrial- Editura Codesc, Bucureşti, 1997
Levison, J.-Guerilla Marketing Sheing- Bussines Teck International Press S.R.L., Bucureşti,1995
Kotler, Ph.- ,,Managementul marketingului”, Ed. Teora, ed. a IV-a, Bucuresti, 2003
Kotler, Ph., Armshong, G- ,,Principiile marketingului”, Ed. Teora, ed. a III-a,
Bucuresti, 2004
Patriche, D. - Marketing Industrial- Editura Expert, Bucureşti, 1994
Sasu, C. - Marketing, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1995
Spircu, L. ş.a. - Analiza datelor de Marketing, Editura All, Bucureşti, 1994
Stanciu, Sica- ,,Marketing General”, Ed. Dareco, Bucuresti, 2002
** colectia de reviste Capital + suplimente
** colectia de reviste Ziarul financiar

vineri, 3 octombrie 2008

Marketing - informatii generale

Adresa unde puteti gasi cursul in format electronic :

http://www.upm.ro/biblioteca/oferta_cursuri.html




Scurta descriere a proiectului de semestru:




- chestionar pentru evaluarea potentialilor clienti ai unei noi afaceri;
- minim 20 de chestionati si minim 15 intrebari;
- evaluarea rezultatelor anchetei de piata;
- plan de afaceri ( indicatii gasiti in partea a III-a a cursului);